Vară = corcoduș. Pe trotuar…

Ce frumos e când vine primăvara și încep să înflorească corcodușii, umplând atmosfera de o mireasmă plăcută de flori, dar și de petale! După aceea timpul trece, corcodușii dau rod, fructele – inițial verzi și acri – sunt consumate cu plăcere de copii. Sau erau…

Mai nou, de fiecare dată când trec pe lângă un corcoduș plin de fructe…

… văd o grămadă de fructe picate pe jos, acoperind trotuarul uneori într-un strat gros, lipicios, cu o grămadă de muște și alte insecte bucurându-se de ospăț.

Nu țin minte să fi văzut așa ceva în copilărie… Fructele de corcoduș le mâncam de multe ori verzi, iar când s-au copt, le mâncam cu și mai multă plăcere. Le mâncam nespălate, așa cum le-am cules de pe copac. Acum în schimb se pare că nimeni nu mai culege corcoduși, nimeni nu le mai mănâncă, altfel nu-mi explic de ce se strică fructele astea gustoase în și sub copac…

1 thought on “Vară = corcoduș. Pe trotuar…”

  1. Mda, mai sunt şi babele alea crizate care urlă la prunci să nu se caţere în copaci, să nu le mănânce corcoduşele. În Lugoj aveam nişte vecini care aruncau după noi apă cu găleata, să coborâm din pom. După ce ne îmbuibam, coboram, chit că eram uzi fleaşcă.
    În apropierea blocului nostru sunt 2 cireşi cu cireşe uscate. Erau d-alea mari, zemoase, gustoase. Dar când a vrut un prunc să se caţere în copac, să mănânce cireşe, a ieşit o zgripţuroaică de babă şi l-a blestemat de numai, că vezi Doamne, îi rupe cireşul babei.
    Aşa le urăsc pe toate zgripţuroaicele astea care urlă la prunci. E mai bine să dai 5 lei pe kilogramul de cireşe de la piaţă, decât să le mănânci pe cele din faţa blocului. Care s-au uscat în pom.

Comments are closed.

Discover more from Oradeanul.com

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading