Patricia Kaas concerteaza in Cluj Luni 24 Iunie

Celebra interpretă franceză Patricia Kaas va concerta pentru prima dată la Cluj-Napoca, în 24 iunie la Sala Sporturilor Horia Demian în cadrul turneului ei mondial „Kaas chanfe Piaf” („Kaas cântă Piaf”), un tribut adus uneia dintre cele mai mari voci ale Franței din toate timpurile: Edith Piaf.

Spectacolul include cântece faimoase precum „Milord”, „Padam Padam” și „Non, je ne regrette rien!”. Toate fac parte dintr-un album unic, prin care Patricia Kaas marchează împlinirea a 50 de ani de la moartea artistei care i-a marcat copilăria, Édith Piaf. Albumul cuprinde 21 de melodii, o colecție care „aduce profunzime și nuanțe” muzicii lui Piaf, o experiență care trezește emoții profunde și care a încântat audiențe din întreaga lume. Piesele sunt reorchestrate de Abel Korzienowski, noul “copil minune” al muzicii hollywoodiene de film, nominalizat la Globul de Aur.

Patricia Kaas spune însă că acest tribut pentru Edith Piaf a fost gândit în primul rând ca un spectacol; atmosfera spectacolului se anunță a fi unică, cu un design al scenei inedit, ce propune să transporte spectatorii în Parisul de altădată. Cei care vor asista la concert vor avea prilejul să vadă imagini needitate, extraordinare şi nemaivăzute cu Edith Piaf. Pe lângă forţa interpretării muzicale, spectatorii vor fi surprinşi cu momente teatrale, poetice şi chiar de dans artistic, totul într-un show grandios, conceput să impresioneze.

Pentru cei care vor să ajungă la Cluj în 24 iunie, biletele sunt disponibile online pe biletmaster.ro. Mai multe informații pe site-ul organizatorilor, TIFF Events.