Educația din România e cum e, sunt păreri pro și (mai multe) contra, nu vreau să dezbat competența profesorilor, inspectorilor sau miniștrilor. Ar fi însă niște chestii pe care le-aș vedea cu plăcere în orarul juniorului meu (actualmente în clasa a II-a):
1. Comunicare
Comunicarea înseamnă exprimarea unor gânduri sau concepte într-o formă inteligibilă și transmiterea lor către interlocutor. Cunosc o grămadă de oameni care nu pot lega două cuvinte, nu se pot exprima nici măcar în limba lor maternă – să nu mai vorbim de o limbă străină. Abilitățile de comunicare sunt doar parțial dependente de talent – se pot învăța.
Aș vrea să văd tehnicile de comunicare în programa școlară, poate astfel am avea vorbitori fără utilizarea excesivă a cuvântului universal de legătură “Ăăăăăăăă”.
2. Cultura mișcării
O grămadă de tineri din zilele noastre habar n-au cum să stea, cum să meargă, cum să se miște. Postură incorectă, pași strâmbi, n-au grație.
Câteva ore de mișcare coordonată (dans de societate, arte marțiale, dans modern) ar ajuta mult generația cu spatele încovoiat în fața calculatorului.
3. D’ale casei
Gătit, cusut, spălat – să nu fie dependenți de pizzerii si de junk food cand nu e nimic gata acasă, de croitorii când li se rupe un nasture, de electrician când se arde un bec sau de instalator când se înfundă chiuveta. Exista cândva o astfel de materie în școli.
4. Dezbatere
Sunt prea mulți tineri a căror argument suprem este “ești prost”, “marș în p**da mă-tii” (că mă-ta are cratimă) și alte asemenea concepte vechi de când lumea. Tinerii nu pot argumenta, nu sunt convingători, nu pot ataca un argument cu un contraargument. Aș vrea să văd logica și dezbaterea introduse drept materii obligatorii în programa școlară (yeah, I wish)
+1. Istoria religiilor
Educația religioasă în școli este extrem de unilaterală. Materia “religie” este predată de cele mai multe ori de clerici care o știu pe a lor și nu-i interesează nimic altceva.
Istoria religiilor ar fi o materie utilă măcar pentru cultura generală – tinerii de azi se gândesc la Kurt Cobain când aud de Nirvana, se gândesc la mașini-capcană și la teroriști când aud de musulmani, sunt convinși că Zeus și Jupiter sunt două divinități diferite și habar n-au ce înseamnă “halal”.
Eu am avut oră de istorie a religiilor în liceu, predat de un profesor laic – am învățat despre toate religiile, de la adorația soarelui de către omul peșterii și până la ateism, de la Buddha la Hijra, de la kosher și până la voodoo.
Cred că, printr-o abordare de acest fel a educației religioase în școli, am putea crește o generație mai tolerantă, mai deschisă și – sunt convins – mai inteligentă.
Am avut Istoria religiilor ca materie in liceu. Dar, in mod evident, tot ora de religie a fost. Profesoara ne prezenta cate 2-3 caracteristici ale unei religii straine ca apoi sa-si bata joc de adeptii acesteia.
Eu as propune literatura universala. Pentru cultura generala si pentru a o intelege mai bine pe cea romana.
Am avut si literatura universala in liceu, cu tot cu manual aprobat de Ministerul Educatiei. Am fost la filologie, din cate stiu a fost o materie specifica profilului.
Mi-a placut. Mult 😀
Later edit: ia vezi ce am gasit:
Programa şcolară de Literatură universală, clasele a XI-a şi a XII-a – filiera teoretică, profil umanist, specializarea filologie şi filiera vocaţională, profil teologic, specializarea teologie unitariană
fara sa fie vreun apropo, am remarcat ca mai toti indivizii situati inafara unei zone de interes sunt foarte priceputi la zona respectiva. toti stim ce ar trebui sa faca judecatorii, profesorii, medicii sau politistii.
gasesc de cuviinta sa mentionz aici, din experienta mea, ca toate nemultumirile vin din frustrare, din imposibilitatea de a rezolva de unul singur un intreg sistem, dovedit ineficient.
nu am solutii punctuale, dar cred ca daca fiecare si-ar face treaba la locul de munca cu placere [facand ceea ce mereu a vrut sa faca si pentru care s-a pregatit], lucrurile s-ar armoniza de la sine.
in particular, te asigur ca exista in invatamant inca oameni care ating toate argumentele tale mentionate mai sus, intr-o anumita masura[multe tin si de familie si discutia e fara sfarsit], dar genul acesta de oameni este incurajat s-o rupa cu invatamantul, in favoarea noilor coeficienti care sunt acum luati in seama, respectiv culoarea politica, mita, interesul personal. peste toate, oficial recunoscut, prin alocarea bugetara vesnic austera, statul demonstreaza ca nu doreste sa faca din educatie o prioritate.
solutia nu va veni peste noapte, cand un destept va reinventa roata, ci atunci cand societatea va dobandi maturitatea necesara sa doreasca priorizarea acestui segment.