Tot ce spui…

Avem cu toții viața pe care o avem, trăim cu persoanele cu care am ales să trăim, for better or worse – așa e filmul. Putem ajunge însă în situații care par fără ieșire, când fiecare zi e doar o copie fidelă a celei de dinainte, când problemele proprii și expectanțele celor din jur ne copleșesc, când ne simțim sufocați de tot…

În asemenea situații unii aleg calea mai ușoară și își pun capăt zilelor. Alții caută alinare în fericirea indusă de diverse chimicale – sedative, droguri, alcool. Alții pur și simplu își pierd mințile și încep să se comporte de parcă ar fi o persoană complet diferită.

Așa s-a întâmplat și în cazul meu.

Viața mea nu este ușoară. Nu sunt bogătaș, nu sunt α-lister, nu am în spate nici o companie multinațională, nici familie de bani gata, nici măcar un sponsor sau un mentor care să mă susțină. De cele mai multe ori sunt nevoit să mă descurc fără ajutorul altora, pe cont propriu. Iar la sfârșitul anului trecut am ajuns să fiu copleșit de toate cele de mai sus… și mi-am pierdut mințile.

Ca un animal căzut în cursă, căutam doar o cale de ieșire din rutina zilnică, căutam un mod de a scăpa de probleme și expectanțe, căutam o cale de a fugi din calea problemelor. N-am ales alcoolul, nici drogurile, nici sinuciderea – dar mi-am pierdut mințile, devenind o persoană care nici n-am vrut, nici nu mă așteptam să devin.

Altfel nu pot să-mi explic cum de m-am putut gândi să dau cu piciorul în tot ce am avut până atunci – familie, prieteni, gusturi, tot ceea ce sunt – și să-mi îndrept atenția și energia către unele lucruri și unele persoane nepotrivite, care în mod normal nu mi-ar fi meritat nici energia, nici atenția…

Am avut încredere în cineva – o persoană care părea să-mi fie prieten (părea? poate… sau doar se prefăcea, având scopuri proprii de urmărit) dar care, în momentul  în care se cunosc prietenii adevărați (la nevoie, așa se spune), nevrând să-și asume responsabilitatea pentru un lucru foarte important în care era implicată, a dat cu piciorul în toată așa numita ”prietenie” și mi-a spus doar ”descurcă-te”…

Problema cea mai mare era că m-am implicat într-o anumită formă de relație interpersonală, sentimentală, care era la nealocul ei, care ar fi putut schimba direcția în care se îndrepta viața mea în acel moment – schimbare de direcție care ar fi avut un impact extraordinar asupra vieții mele personale, asupra relațiilor mele cu cei din jur (dar nu mi-am dat seama atunci, fiind cu mințile pierdute) – și aproape că am sacrificat tot ceea ce eram, toate persoanele iubite… pentru nimic, după cum se pare. Pentru că în momentul de răscruce am fost lăsat singur.

Descurcă-te singur…

Nu voi mai face această greșeală niciodată în viața mea. Mi-am învățat lecția. Prietenia nu se formează peste noapte, sentimentele te pot înșela, dragostea e oarbă… și majoritatea celor cu care interacționezi în viața ta o fac din motive pur egoiste. Și am mai învățat un lucru, o vorbă cunoscută din filmele  polițiste americane, care este extrem de adevărată și în viața reală: tot ce spui poate fi și va fi folosit împotriva ta, deci ai mare grijă ce spui, și mai ales cui…