În memoria Andreei. Îți vom simți lipsa.
Te naști, crești, înveți, te distrezi. Îți găsești perechea – familie, copil, muncă, odihnă, zile de zombie. Zilele trec, anii trec, unele după altele. Distracția, odihna, iubirea, fericirea o lași la o parte – lasă, voi mai avea timp pentru așa ceva. Mai încolo. Viața merge mai departe. Dar nu pentru o veșnicie.
Nimeni nu se așteaptă la un sfârșit brusc, tragic, venit prea devreme. Nimeni nu vrea să se gândească la sfârșitul care vine din senin, când nu se așteaptă. Toată lumea uită de formula străveche: Memento mori.
Viața mi-a adus aminte astăzi de această formulă. Cineva – o tânără voioasă, plină de viață și energie, o mamă, o soție a plecat. Brusc, tragic.
Era cu un an mai tânără decât mine.
Ieri încă zâmbea, râdea, se uita la stele – iar astăzi nu mai există. Viața ei s-a terminat. Brusc, tragic. Prea devreme. A lăsat după ea un gol imens în atât de multe suflete…