Acum 10 ani, pe 11 septembrie 2001, America a primit una peste bot. Niște teroriști – conduși, teoretic, de Usama bin Laden – au deturnat niște avioane de pasageri și au distrus (parțial sau total) unele dintre simbolurile ”supremației americane”: World Trade Center (care simbolizează supremația economică) și Pengagonul (supremația militară). Au vrut să lovească și Casa Albă (simbolul supremației politice) dar n-au reușit (forțele aeriene americane a doborât avionul îndreptat spre reședința Președintelui SUA).
Țin minte, eram un tinerel de 25 de ani când urmăream la televizor întâmplările din SUA. Țin minte cum mă uitam cu sufletul la gură la turnurile în flăcări – am prins momentul când al doilea turn a fost lovit de un avion. Am simțit că aceste evenimente vor schimba ceva, definitiv.
Mă gândeam că poate americanii se vor mai potoli – nu se vor mai da poliția lumii, băgându-și forțele armate peste tot unde era în joc interesul dolarului poporului american. N-am avut dreptate: poporul american are acum drepturi mai puține, libertatea lor este limitată în numele siguranței naționale. Forțele armate au pornit ”Războiul împotriva terorismului” în care au murit aproape 6000 de soldați americani (comparativ, atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 au avut circa 3000 de victime confirmate) și au fost răniți peste 40.000.
A meritat oare?
Să nu uităm niciodată întâmplările din 11 septembrie 2001 și efectele lor: războiul, isteria, paranoia și amplificarea conflictelor dintre lumea creștină și fundamentalismul islamic…
(Foto via)
Mica problema ca au deturnat avioane CU pasageri si am murit oameni nevinovati…