La orice loc de muncă unde lucrează mai mult de o persoană, apare nevoia unora dintre angajați să fie șef. De fapt Șef, așa cu Ș mare.
Acești oameni sunt disperați după poziție, disperați să aibă subalterni pe care să-i conducă, pe care să-i organizeze, să le explice ce să facă și cum să facă. Asta n-ar fi o problemă – dar (din păcate) de obicei persoana care vrea să fie șef este cea mai nepotrivită pentru orice post de conducere – acest lucru este valabil pentru orice situație, de la firmele de bloc cu un angajat (și un șef) până la conducerea țărilor. Există și excepții, dar în acest articol nu vreau să scriu despre ei.
Șefu’ are totdeauna dreptate. Nu există specialist, nu există om cu experiență care să fie mai priceput ca el. Indiferent dacă n-a fost niciodată în situația în care trebuie să ia o decizie, indiferent dacă nu se pricepe la lucrul ce trebuie făcut, indiferent dacă nu este calificat, decizia lu’ Șefu’ e totdeauna sfântă.
Dacă nu ia o decizie bună nu e de vină niciodată: de vină e totdeauna subalternul, executantul, vecinul, câinele sau celălalt șef – un motiv bun pentru ceartă. Șefu’ are întotdeauna dreptate și dacă îi demonstrezi că e prost, ești dat afară. Pentru că el e Șefu’.
De multe ori Șefu’ are și el un șef, pe care îl respectă – adică pe față, pentru că îl vorbește pe la spate cu cel mai mare dispreț care există. Când șeful mai mare e de față, e dom’director, dar când nu e, se transformă în prostu’, idiotu’, parvenitu’ ăla care a lins mai multe funduri ca el. Șeful lui Șefu’ n-a primit niciodată poziția pentru că a meritat-o – probabil a dat șpagă, e rudă cu patronu’ sau dacă (horribile dictu!) e femeie a prestat cu cracii în sus sau în genunchi.
Părerea mea este că un om care vrea o poziție de conducere, o poziție cu o oarecare putere, n-ar trebui s-o primească niciodată. Șeful trebuie desemnat de patronii firmei, de comitetul directorilor sau ales de o firmă specializată, pe baza unor evaluări stricte referitoare nu numai la priceperea sa la obiectul muncii, dar și la abilitățile de conducere.
Dacă ajungi să lucrezi sub conducerea lu’ Șefu’, uite niște sfaturi care îți pot face viața mai… interesantă:
- Să nu dorești moartea șefului tău, dar fă în așa fel încât să și-l dorească singur
- Dacă un coleg se apucă de lucru, nu înseamnă că trebuie să faci și tu la fel
- Nu lăsa pe mâine ce poți face azi. Lasă pe săptămâna viitoare, poate nu va mai fi nevoie de el…
- Problema care nu se rezolvă singură în 30 de zile nu merită atenție
- Locul de muncă nu e bar să stai acolo toată ziua, și nici biserică să te duci acolo și duminica
- Munca înnobilează, dar în democrație nu avem nevoie de nobili
- Cine nu muncește, nu greșește. Deci, muncitorul fără greșeli trebuie premiat
- Toți avem nevoie de un hobby, dar să nu fie munca…
@The Fan: un articol bine elaborat si plin de sfaturi utile, mai ales pt cei fara experienta. RESPECT!
Alte sfaturi din aceeasi categorie:
– daca vezi ca un coleg sta degeaba, ajuta-l! sigur se plictiseste singur…
– plimba-te tot timpul prin firma cu un teanc de hartii (pot sa contina si reviste desuete, numai sa nu fie deasupra) – asta va arata ca esti o persoana ocupata si stresata
– nu-ti arata fericirea la locul de munca… s-ar putea sa-i placa sefului si sa te tina mai mult pe langa el
– sa nu fii niciodata de neinlocuit – ar insemna sa nu poti fi promovat niciodata…
– chiar daca ai masina si stai la 50 km de locul de munca, du-te cu tramvaiul/autobusul – sau parcheaza departe de firma, si ia-l de acolo, sau si mai bine, pe jos – da bine s azici ca te-ai trezit la 5 jumate sa prinzi busul de 6, sa ajungi la lucru pe 8
– nu accepta sub nici o forma sa vii “doar o data” la lucru intr-o zi nelucratoare… creezi precedent
Adevarul e ca munca nu a omorat niciodata pe nimeni… de ce sa fii tu primul?
Ca si incheiere, situatii ipotetice:
1. sef prost, angajat destept -> promovare
2. sef destept, angajat prost -> productie
3. sef destept, angajat destept -> lider de piata
4. sef prost, angajat pros -> faliment