Azi e prima zi de Documentare pe Corso. Cei interesați vor putea urmări în seara asta, pe terasa Lactobar Retro Bistro, de la ora 21:00 (sau, dacă lumina va fi prea tare la aceea oră, cu o mică întârziere) două filme documentare premiate, după cum urmează:
Bee Moldovan / Albinele moldovenești
Filmul, în regia lui Valeriu Sova și Sergiu Cumatrenco urmărește o familie de albine moldovenești care au plecat din Republica Moldova la Paris în căutarea nectarului. Filmul a câștigat Premiul Special al Juriului la Iaşi Film Festival, și Premiul I si Trofeul sectiunii CADRO, precum si Premiul Simpatia Publicului la Festivalul Internațional de Film Documentar Cronograf din Chişinău.
Trailer:
On The Road / Pe drum
Un documentar polonez, realizat în anul 2005 de regizorul Maciej Adamek.
Protagoniștii filmului sunt Józef și Basia, un cuplu de vagabonzi care au pornit prin Polonia în căutarea unui nou cămin, purtând cu iei doar două genți care conțin tot ce posed ei pe această lume. În timpul călătoriei, cei doi se întâlnesc cu diverse persoane care le-ar putea ajuta în îndeplinirea visului lor. Când au nevoie de bani, scotocesc prin tomberoane după lucruri pe care le pot vinde.
Filmul a fost premiat cu Marele Premiu, Premiul pentru Simpatia Publicului și Premiul pentru imagine la Festivalul Internațional de Film Documentar Cronograf în 2007.
Distracție plăcută! Mâine se vor prezenta alte două Documentare pe Corso: Going for Green: Britain’s 2012 Dream și Journey of a Red fridge / Calatoria unui frigider rosu.
da…si partea cea mai frumoasa ca de maine se va suprapune cu proiectiile BuSho si TIFF de la Cinema Libertatea….
Oradea, draga oradee!…