23 august 1944, data de la care România nu mai era aliatul Puterilor Axei (Germania, Italia și Japonia fascistă, plus alții) ci s-a alăturat Aliaților (Rusia, SUA etc.). A fost o mișcare ambiguă (trădarea aliaților care s-au dovedit a fi cei care pierd Războiul Mondial, aderarea la alianța care a câștigat) și amintirea sa lasă un gust amar în gura multor români pentru că însemna începutul erei comuniste din România, care a culminat în regimul Ceaușescu, a cărui efecte le simțim și acum.
În orice caz, 23 august 1944 a fost un moment de răscruce în istoria țării și merită comemorată. Aș propune ca guvernul să declare această zi ca fiind de doliu, o zi în care am putea comemora multitudinea de cetățeni români arestați din motive ideologice, deținuții politici care au murit în timpul regimului comunist. Deasemenea, să ne aducem aminte de zilele negre, fără curent, fără căldură, fără pâine, fără libertatea de a gândi altfel. Să ne aducem aminte de cozile interminabile pentru lapte, de raționalizare, de multitudinea de prostii făcute în numele unui conducător (dictator) care a avansat de la poziția de ucenic de cizmar tocmai în scaunul de conducător a unei țări.
Să nu uităm niciodată anii comunismului. Să nu uităm că, deși din unele puncte de vedere a fost mai bine (nu existau șomeri, nu existau tineri fără locuință), ne-a lipsit un lucru foarte important: LIBERTATEA!
(Fotografii prin Wikipedia)
Eu am prins prea putin din vechiul regim si eram prea mic asa ca nu stiu cum a fost…despre un singur lucru as putea sa-mi dau cu parerea: rusii ar fi venit peste noi si daca eram impotriva Aliatilor. Singura chestie ce o castigam stand de partea Axei era demnitatea de nu fi tradatori.
Corect. De aceea consider miscarea respectiva ca fiind “ambigua”.
ma pregateam sa raspund cu un citat biblic da’ cred ca cel mai potrivit este sa zic, cred eu ca unele concluzii se trag prea usor.
as recomanda mai multa lectura pe tema asta, pentru cei interesati si mai putine pareri pertinente fara a avea cunostinte solide in domeniu.
Adevarul e ca inca sunt nostalgici dupa vechiul regim, tocmai pentru ca pe atunci “nu aveai grija zilei de maine”. Am mai auzit si conceptia ca era mai bine ca la destramarea Austro-Ungariei sa fi ramas noi la tara vecina, nu la Romania… ca “o duceam mai bine”.
Eu nu sunt de acord cu astea, cu toate ca ultima remarca apartine lui tata. Bunicul din partea lui tata (Doamne iarta-l!), a fost si pe frontul de est in al doilea razboi mondial, a prins si imperiul Austro-Ungar. Pe vremea imperiului, a fost “maghiarizat” ca si nume, cu toate ca nu stia o boaba maghiara. Din Bala Alexandru a ajuns “Balla Sandor”. Ca si parte haioasa, cand eram mic la tara si ma intreba lumea “A cui esti tu?”, raspunsul trebuia sa fie ceva de genul: “A lu’ Silu a Sandorii Tranghii”. Silu – tata (de la Savu), iar “Tranghii” cred ca era de la strabunicul pe care nu l-am cunoscut. Eu pe de alta parte foloseam raspunsul mai corect dupa parerea mea, “a lu’ mama si a lu’ tata” 🙂
Legat de schimbarea de macaz de la 23 August, situatia era complexa la acea vreme. Orice decizii si fapte luate/facute la un moment dat trebuie evaluate in functie de contextul existent la acea vreme… De intrat in razboi de partea Axei am intrat pentru ca vroiam sa ne reintregim tara, lucru laudabil de altfel. Probabil ca am fi intrat oricum, si daca n-am fi avut o tara de reintregit, insa la vremea respectiva ideea in sine era de bun augur.
Totusi de schimbat partile am facut-o destul de tarziu, avand in vedere ca inca din 1943 (marea infrangere in fata Rusiei la Stalingrad si ultima initiativa a Axei, atacul de la Kursk – cea mai mare batalie de blindate din toate timpurile) – asa vedem noi acum situatia. La vremea respectiva insa, respectivele infrangeri au fost puse sub faimosul slogan “retragere strategica de pe frontul de est”, cu toate ca dupa Kursk, Rusia chiar nu mai putea fi oprita. Asta probabil nu se stia atunci, si chiar daca se intrezarea infrangerea in fata Aliatilor (totusi erau cam puternici, mai ales dupa intrarea Statelor Unite in razboi), schimbarea partilor mai devreme nu era tocmai oportuna, intrucat influenta militara germana in Europa Centrala si de Est era inca foarte mare si posibilele consecinte pentru cei ce ar fi anuntat schimbarea erau crunte (sa nu uitam de faimoasele regimente SS – calaii regimului).
Una peste alta, da, ar trebui sa comemoram ziua de 23 August ca si o zi semnificativa in istoria Romaniei, nu neaparat ca si zi de doliu totusi.
Deci 23 august e o zi ambiguă. Pe de o parte este o zi importantă în istoria țării, pe de altă parte în anii comunismului lumea a uitat de această semnificație și își aduce aminte numai de manifestațiile peceriste cu defilări, mici, halbe, baloane și multe multe aplauze la adresa partidului (în frunte cu Tovarășul Secretar General)…
Ar fi o zi potrivită să comemorăm atât mișcarea istorică a României cât și victimele comunismului…