La ştrand cu noi!

A venit vremea frumoasă, e cald, e soare… e timpul pentru o escapadă pe malul apei.

Din păcate malul Crişului nu mai e o opţiune – deşi ar fi frumos să avem un loc, ca pe vremuri, unde să putem ieşi cu familia pe malul apei, fără birturi şi pensionari, cu posibilitatea de a frige o clisă sau un grătar şi să avem şi un magazin ABC la îndemână pentru cazul în care se termină pâinea solidă sau cea lichidă (mă refer, precum sigur înţelegeţi, la bere).

Silvaş-ul e din păcate off limits, deci avem de ales între Ştrandul Municipal, cel din Ioşia sau Felix / 1 Mai. Locul în care generaţii de orădeni s-au distrat şi s-au scăldat de-a lungul anilor nu mai este accesibil. Mare păcat…

Ştrandul municipal se deschide vineri, tocmai la timp pentru cheltuiala suplimentară de 1 mai muncitoresc, iar cel din Ioşia se deschide astăzi. Vestea bună este că oamenii muncii şi şcolarii care visează toată săptămâna la un weekend petrecut în apă termală nu vor mai fi nevoiţi să împartă bazinul cu atât de mulţi pensionari pentru că ei nu vor mai avea acces gratuit decât de marţi până vineri.

Sper ca din acest an să avem parte de condiţii mai bune ca şi acum ceva ani…

Era penibil oricum: deşi există bazin pentru copii în incinta ştrandului, copiii nu-l pot folosi pentru că o grămadă de babe îşi spală slipul de baie (de obicei de mărimea unei paraşute) în apa caldă din bazin, certându-se cu oricine are curajul să facă o tentativă de joacă în zona lor. Sper ca de anul ăsta să-mi pot duce şi eu copilul măcar un pic în bazinul pentru copii – scopul este să-l învăţ să înoate.

Se poate spune deci că a venit – oficial – sezonul de ieşit la apă. Distracţie plăcută!

/The Fan/

6 thoughts on “La ştrand cu noi!”

  1. O alta alternativa de scaldat este strandul Padis (fostul UGSR). Este foarte curat si ieftin. Pretul unui bilet a fost anul trecut de 10 lei. Referitor la scaldatul pe malurile crisului…prefer apa curata de la munte 🙂

  2. Pacat de Silvas. Cum spune @The Fan, vara aproape in fiecare zi eram acolo cu familia. Ba jucam laptenis (pe terenul ala zgrunturos de sarea mingea in toate directiile) cu taica-meu, ba ne scaldam in cris (care era cat de cat curat pe atunci), acum … e interzis scaldatul in cris. Pentru mine alternativa este Hajduszoboszlo.

  3. Mie îmi place mai mult la municipal. Îmi place să stau pe malul Crişului şi să fac baie în apa rece. Cel puţin aşa făceam în anii trecuţi, nu ştiu cât e de curată acum apa.

  4. Apa e destul de curată – Crişul este un râu rapid. E mult mai curată ca “apa” pe care o găseam la ştrand în anii trecuţi (supă de excremente şi ciuperci).

  5. La ştrand doar apa rece e curată. Sau cel puţin pare. Că acolo se încumetă mai puţini să intre. Plus că în Criş ai loc să înoţi, ceea ce nu putem spune de bazinele supraaglomerate.

Comments are closed.