Gaz pe foc

Deşteptul pastor american, viteazul arzător de Coran, protectorul tuturor creştinilor din întreaga lume nu renunţă la războiul său ideoogic (în care foloseşte mijloace medievale) împotriva islamului. După ce a judecat şi ars Coranul, cartea sfântă a musulmanilor, oferind afghanilor un pretext perfect pentru a ucide nişte creştini, mai vrea să le judece şi profetul numărul unu, Mahomed. 

Oare eu sunt singurul căruia i se pare că nene ăsta e plecat cu sorcova? Oare dacă îl judecă şi îl condamnă pe Mahomed – acţiune care va fi sigur puternic mediatizată – lumea islamică va sta cu mâinile în sân? Mai ţineţi minte scandalul iscat de nişte caricaturi care făceau mişto de acelaşi profet? Imaginaţi apoi o judecată televizată…

Aş fi curios totuşi: oare cum s-ar simţi mult prea deşteptul preot american dacă musulmanii s-ar apuca de ars Biblia? Dacă l-ar judeca pe Saulus (ulterior Sf. Paul), pe Sf. Petru, pe Iisus în sine?

De altfel, pastorul Terry Jones nu se simte responsabil pentru pierderea de vieţi din Afghanistan. El doarme liniştit noaptea în reşedinţa sa din Florida, la 13000 de kilometri distanţă de la ostilităţi şi îşi pregăteşte următorul plan genial pentru a discredita Islamul.

Cât de naiv pot fi! Eu credeam că în 2011, într-o ţară civilizată cum e SUA oamenii îşi respectă semenii destul ca să nu-şi bată joc de credinţa lor, oricât de diferită ar fi faţă de a lor…

Sau poate că pastorul s-a săturat de viaţă şi, sinuciderea fiind un păcat major, a găsit tocmai această metodă de a ajunge cât mai repede în rai?

/The Fan/

2 thoughts on “Gaz pe foc”

Comments are closed.

Discover more from Oradeanul.com

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading