De ce tocmai pastafarian?

A fost odată ca niciodată, prin anul 2005, un tip numit Bobby Henderson care, la fel ca mulţi alţii, a fost deranjat de faptul că în şcolile americane de stat programa conţinea creaţionismul ca teorie referitoare la originea Universului. Henderson a trimis o scrisoare deschisă către Kansas State Board of Education (nu cunosc exact instituţiile din State, dar presupun că e ceva asemănător cu Inspectoratul Şcolar de la noi) în care a propus o imagine alternativă pentru creatorul suprem, una asemănătoare cu un monstru de spaghete şi chiftele. El a numit creatorul suprem The Flying Spaghetti Monster, un monstru zburător de spaghete. Ideea de bază era să parodizeze concepţia creaţionistă. N-a primit nici un răspuns.

Manifestul său a ajuns pe internet, unde a devenit un succes uriaş: parodia sa s-a transformat într-un simbol a mişcării împotriva predării concepţiei creaţioniste în şcoli – şi ţinta unor atacuri din partea unor persoane cu credinţă puternică în propriul Dumnezeu.

Religia întemeiată de Henderson este una simpatică, deloc dogmatică – singura regulă fundamentală fiind lipsa totală a dogmelor religioase. Istoria creaţiei implică piraţi, încălzire globală, bere şi multe alte chestii interesante.

Ce trebuie să ştiţi despre un pastafarian devotat? Fiecare zi de vineri e sărbătoare. Un pastafarian devotat bea bere în zilele de sărbătoare, dar nu numai. Pastafarianul iubeşte berea! Mai mult, raiul pastafarian este un loc cu un vulcan de bere şi o fabrică de “dansatoare” (a se înţelege striptease :D). Există şi un iad pastafarian, care conţine tot un vulcan de bere şi o fabrică de dansatoare, dar berea este stătută iar dansatoarele sunt infectate…

Sărbătoarea principală a pastafarianului este o zi numită “sărbătoare” care pică pe… ziua în care vrei, nu s-a specificat data. Un pastafarian nu va spune “Paşte fericit” sau “Crăciun fericit”, ci mai degrabă un “Sărbători fericite” generic.

Pastafarianismul este o satiră a religiei considerată “adevărată” de foarte multă lume. E un “sistem religios” simpatic, cu marketing foarte bun (beer, strippers!) şi fără nici un fel de formalităţi sau ritualuri. Aderarea la biserica Monstrului Zburător de Spaghete se face prin pregătirea spaghetelor cu chiftele şi mâncatul lor.

Religia nu are porunci, are în schimb un opt “aş prefera dacă n-ai”-uri, pe care le puteţi citi aici.

Eu unul cred că religia devenită instituţie – adică forma actuală – nu va mai supravieţui mult. Apariţia unor idei ca Monstrul Zburător de Spaghete este un pas uriaş în direcţia cea bună.  Am “aderat” şi eu la această “religie” – am mâncat spaghetele sfinte, am băut berea. Îmi plac spaghetele, îmi place berea, nu-mi plac ritualurile preoţilor, nu-mi place ipocrizia şi nu-mi place ideea ca fiului meu (care începe şcoala în această toamnă) să i se bage pe gât nişte concepţii (oricare ar fi acelea) doar pentru că aşa scrie într-o carte veche de 2000+ de ani.

Sunt pastafarian. Voi?

/The Fan/