Oamenii din Libia s-au săturat de regimul lui Muammar Gaddafi, s-au revoltat şi au încercat să alunge dictatorul-colonel. Colonelul Gaddafi a ajuns la putere cu ajutorul armelor (printr-o lovitură de stat în 1969), deci avea majoritatea forţelor armate de partea sa. Revolta libienilor s-a transformat într-un război civil de toată regula.
Singura problemă este că Libia este un furnizor important de ţiţei şi gaz natural – descoperirea acestor resurse au transformat ţara într-una prosperă. Shell şi ExxonMobil sunt prezenţi în ţară. Lumea are nevoie de ţiţeiul libian.
Aceeaşi lume a fost şocată de conflictele armate din Libia. NATO s-a decis că nu poate privi cu mâinile în sân măcelăritul civililor (şi controlul Colonelului asupra resurselor), deci s-au decis să intervină: de data asta SUA nu şi-a asumat rolul obişnuit de “poliţist al lumii”, sursa atacurilor “eliberatoare” au fost ţări europene ca Anglia şi Franţa…
După terminarea războiului, Libia va fi probabil recunoscătoare ţărilor care “au ajutat” eliberarea sa de sub regimul Gaddafi – recunoştinţă exprimată prin acordarea unor drepturi de exploatare.
Uite aşa se fură o revoluţie.
PS: SUA a lansat 119 rachete Tomahawk asupra unor ținte din Libia. La prețul aproximativ de 575.000 USD pe rachetă (poate chiar dublu), suma totală cheltuită de ei doar pe rachete se apropie de 70 de milioane USD. Războiul este o afacere profitabilă…
/The Fan/
foarte.
de fapt, de fiecare dată s-a dovedit că în primul rând a fost vorba de bani.
Iran comes next probabil.
Încet-încet toate țările producătoare de petrol vor ajunge ‘democratice’, adică sub influență vestică. Și când îți imaginezi ce mașină electrică s-ar putea dezvolta din banii cheltuiți pe armament și muniție…