Salvați Copiii derulează până pe 15 mai campania “Îți mulțumesc pentru că ți-ai coborât privireaâ€, o campanie de informare a publicului cu privire la prevederea 2% din Codul Fiscal. Prin intermediul acestei prevederi, fără generarea unor costuri suplimentare, orice contribuabil poate sprijini în mod direct, prin redirecționarea a 2% din impozitul pe venit, asigurarea educației pentru copiii aflați la marginea societății, lipsiți de orice șansă.
Conform ultimelor studii, 70.000 de copii nu merg la școală, fiind nevoiți să muncească pentru a-și asigura hrana zilnică. În ceea ce privește numărul de copii ai străzii, în București au fost identificați 830 de copii, în Constanța 200 iar în Brasov 120, mulți alții fiind prezenți în toate orașele mari ale țării. Totodată, un număr semnificativ de copii abandonează școala, abandonul școlar triplându-se în 2007 față de anul 2000.
Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv, Salvați Copiii. “Contribuția fiecărei persoane este esențială pentru continuarea programelor de educație pe care le asigurăm anual unui număr de 2.200 de copii. Mulțumim tuturor celor care au redirecționat 2% din impozitul pe venit în 2008 către Salvați Copiii. Datorită lor am reușit să strângem 103.000 euro, bani ce au fost folosiți pentru asigurarea educației pentru 423 copii din 18 comunități defavorizate.â€
Copiii înșiși se vor implica în informarea adulților asupra dreptului pe care îl au. Pe data de 6 mai 2009, Â va avea loc în București în locații centrale o amplă campanie stradală la care vor participa peste 45 de copii și voluntari Salvați Copiii.
Până la data de 15 mai fiecare contribuabil/salariat poate ajuta un copil să meargă la școală. Cu 80 de lei se poate asigura o gustare pentru un copil, timp de 8 zile. Tot cu aceeași sumă se pot cumpăra rechizitele de bază pentru un copil.
Salvați Copiii îsi propune ca, prin banii colectați în 2009, să ajute 550 de copii să beneficieze de suport educațional.
Informații privind procedura de redirecționare a 2% din impozitul pe venit, precum și formularele necesare, pot fi obținute de la administrațiile financiare sau de pe site-urile www.anaf.ro  și  www.salvaticopiii.ro.
Note pentru redactori
Conform datelor furnizate de catre Ministerul Finanțelor Publice, în anul 2008 au redirecționat 2% din impozitul pe venit aferent anului 2007 un numar de 964.000 contribuabili, o creștere de 14% fata de anul fiscal 2006 cand au facut uz de prevedere 845.000 de contribuabili.
Suma redirecționată pentru anul 2007 s-a ridicat la 48 milioane lei, aproape dublu față de anul 2006, când a fost de 28 milioane lei. Creșterea sumei, în condițiile menținerii constante a numărului de direcționari, se explică prin creșterea sumei direcționate: direcționarea medie a crescut de la 30 de lei (în 2006) la 50 de lei (în 2007).
Salvați Copiii România este o organizație neguvernamentală, de utilitate publică, non-profit, care promovează de 18 ani drepturile copilului, în acord cu Convenția Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului. Este membră a Alianței Internaționale Salvați Copiii, cea mai mare organizație independentă din lume de promovare a drepturilor copiilor, ce cuprinde 27 de membri și desfășoară programe în peste 120 țări. Salvați Copiii România este implicată în diferite proiecte de educație, protecție socială și advocacy pentru copiii din familii sărace, copiii victimă a violenței, copiii victime ale exploatării  prin munca, copiii străzii, copiii refugiați, copiii din comunitățile dezavantajate, copiii cu dizabilități etc., lucrând cu copiii si familiile acestora pentru îmbunătățirea vieții lor de zi cu zi și crearea unor planuri de viitor. Anual  peste 30.000 de copii sunt implicați în programele organizației. Salvați Copiii își utilizează experiența globală pentru a obține din partea organismelor guvernamentale decizii și inițiative de pe urma cărora să beneficieze toți copiii.
Pentru mai multe informații despre programele Salvati Copiii România vizitați www.salvaticopiii.ro